Cine sunt eu?
Mă numesc Elena Mănescu și sunt Psihoterapeut și Psiholog Clinician acreditat la Colegiu Psihologilor din România, membru al ICEEFT (International Centre for Excellence in Emotionally Focused Therapy), Membru al EFT (Emotionally Focused Therapy Romania), Consilier de Dezvoltare Personală, Coach si Formator acreditat de ANC.
Psihoterapia nu a fost doar o alegere profesională, ci o chemare. Am simțit mereu că locul meu este lângă oameni, acolo unde îi pot asculta, înțelege și însoți în procesul lor de transformare. Pentru mine nimic nu mi se pare mai valoros decât să pot să-i ajut pe cei din jurul meu să-și adune bucățile de viață risipite de durere și să le transforme într-o poveste de vindecare, să-și dea voie să își simtă și să își exprime emoțiile fără teamă sau rușine.
Am ales să urmez o formare pur umanistă – Terapia Centrată pe Emoții, pentru că eu cred cu tărie că emoțiile sunt busola noastră interioară – ele ne arată drumul către nevoile noastre reale și către autenticitatea personală. Uneori, însă, ele dor, copleșesc sau par greu de descifrat. Tocmai de aceea, în cabinetul meu, ne așezăm împreună în fața emoțiilor și învățăm să le privim, să le înțelegem, să le acceptăm și să le transformăm în resurse.
Cred că psihoterapia este o călătorie în doi – terapeut și client. În cabinetul meu nu este nevoie să fii „puternic” sau să porți o mască. Poți veni cu durerea, cu lacrimile, cu fricile sau cu tăcerile tale. Toate își găsesc locul aici și toate sunt binevenite.
Lucrez cu persoane care se confruntă cu anxietate, depresie, dependențe, dificultăți de relaționare, doliu, traume sau cu senzația de a fi blocate în tipare vechi care nu le mai ajută. Însă un loc aparte în munca mea îl ocupă oamenii care vin din familii marcate de probleme – alcoolism, violență, lipsă de siguranță și de sprijin emoțional. Știu cât de mult te poate marca o copilărie petrecută într-un mediu instabil și cât de greu este, ca adult, să îți regăsești încrederea în tine și în ceilalți. Îmi doresc ca terapia să fie pentru tine acel spațiu pe care nu l-ai avut cândva: un loc unde ești auzit, protejat și înțeles, unde vulnerabilitatea nu este slăbiciune, ci curaj, iar emoțiile nu sunt respinse, ci înțelese.
Cred că fiecare poveste are în ea atât suferință, cât și resurse nebănuite. Rolul meu este să te însoțesc în această explorare, să te ajut să faci lumină în acele colțuri întunecate și să descoperi în tine resursele de a merge mai departe. Nu promit rețete rapide și nici schimbări miraculoase, dar îți pot fi alături pas cu pas, într-un proces în care să redescoperi sens, echilibru și speranță.
Lucrez cu adulți și adolescenți, iar împreună putem aborda probleme legate de:
- Anxietatea și depresia
- Dependențele și mecanismele de evitare
- Problemele în relația de cuplu și familie
- Dificultățile de relaționare și de încredere în ceilalți
- Doliu și pierderi semnificative
- Traume și experiențe copleșitoare
- Blocajele emoționale și tiparele vechi care nu te mai sprijină
- Procesul de dezvoltare personală și autocunoaștere
- Echilibrul între viața personală și cea profesională
- Career Coach și Business Coach
Valorile care mă ghidează sunt empatia, respectul, autenticitatea și etica profesională. Ele sunt fundamentul fiecărei întâlniri și garanția că nu vei fi singur în procesul tău.
Dacă citești aceste rânduri, poate că în tine există deja dorința de a te elibera de povara pe care o porți. Îți spun doar atât: nu ești singur și nu trebuie să duci totul pe cont propriu. Eu sunt aici să merg alături de tine pe drumul către vindecare, pentru ca tu să poți trăi mai liber, mai împăcat și mai aproape de tine însuți.
Ca și pregătire profesională, pe lângă formare profesională în Psihoterapie Centrată pe Emoții pentru Cuplu și Familie, am mai finalizat și un Master de Psihodiagnoză Cognitivă și Consiliere Psihologică, sunt psiholog clinician, coach și consilier de dezvoltare personală. Alte cursuri, formări și conferințe la care am participat:
FORMARE PROFESIONALĂ
- 2025: Conferința Națională ,,Psihologia în era digitalizării: Inovație și sustenabilitate”
- 2023 – 2025: Formare în Psihoterapie Centrată pe Emoții EFT, Asociația de Psihoterapie Centrată pe Emoții pentru Cuplu și Familie
- 2024: Construirea siguranței emoționale și a legăturilor de atașament în familie și cuplu, Institutul de Terapie Familială şi Practică Sistemică Areopagus
- 2024: Evaluarea Personalității – De la normalitate la patologie, Asociația Română de Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană
- 2022 – Mar.2023: Pleiade Coaching School, Curs Coaching Fundamentals, Examen acreditare ANC (Mar.2023)
- 2022: Curs Depășirea dependențelor, Confident – Asociația pentru Dezvoltarea Personală și Profesională
- 2021: Curs Psihotraumă, Confident – Asociația pentru Dezvoltarea Personală și Profesională
- 2021 – Nov.2021: Curs Pierdere, Durere, Doliu – Abordări ale psihologiei clinice, Celestina Dumitriu PhD.
- 2021 – Iul. 2021: Curs Consiliere pentru Dezvoltare Personală, S.C. Stavarache Group Project SRL, Examen acreditare ANC (Iul.2021)
- 2020: Workshop – „Bine în doi – Înțelege-ți stilul de atașament și construiește încredere în relația de cuplu”
- 2020 – Iul. 2020: Curs Formator, Athena – Centru de Calificare, Examen acreditare ANC (Iul.2020)
LUCRĂRI SUSȚINUTE LA DIVERSE CONFERINȚE:
- 2024: International Journal of Advanced Multidisciplinary Research and Studies, Volume 4, Issue 3, Lucrarea publicată: An Explanatory Model of Burnout Onset in Information Technology (IT) Employees
- 2023: Conferința EUB-2023, Ecology of XXI Century – Only One Earth, Secțiunea: Psychological Sciences ECO, Lucrare prezentată: Sindromul burnout în diverse companii IT
- 2022: Conferința EUB-2022, Ecology of XXI Century – Only One Earth, Secțiunea: Psychological Sciences ECO, Lucrare prezentată: Efectele alcoolismului parental asupra viitorilor adulți
