• Eroul: (preluat în general de copilul cel mare) preia în mod frecvent rolurile parentale și responsabilitățile neglijate de părintele indisponibil din cauza alcoolului și, adeseori, și pe cele neglijate de părintele non-dependent, pentru că acesta este preocupat de partenerul său dependent. Ca adult va dezvolta un sentiment exagerat de responsabilitate pentru ceilalți, pentru fericirea, sentimentele, acțiunile lor, chiar și pentru puterea lor de discernământ. De multe ori convingerile lor sunt de genul: „Dacă nu intervin, el/ea poate greși îngrozitor.“ Datorită stilului lor de viață muncitor și a perfecționismului extrem, Eroii suferă un nivel ridicat de stres. Luptă constant pentru realizare, munca devine propria sa dependență. Eroul dezvoltă adesea probleme majore de control. Ei caută validarea încercând să controleze lumea din jurul lor. 
• Țapul ispășitor în general acest rol este preluat de al doilea copil și el nu încearcă să obțină recunoaștere precum Eroul, din contra își atrage o atenție negativă ajungând să aibă probleme cu scoală, în unele cazuri chiar și cu legea. Prin comportamentul lui, el încearcă să distragă atenția celorlalți de la părintele dependent, ajungând chiar să fie învinuiți pentru comportamentele îngrijitorului alcoolic, fără a avea nicio vină legat de respectivul eveniment. Această învinovățire constantă, va avea o influență majoră asupra viitorului adult, astfel relațiile lui vor fi frecvent caracterizate de sentimente de inferioritate și chiar de ură de sine. 
• Mascota este de obicei asumat de cel mai mic copil. El este “bufonul” familiei. Prin glume sau alte modalități încerca să atenueze stresul, oferind umor. Ei își folosesc simțul umorului ca mecanism de apărare împotriva durerii, fricii sau a oricărui alt tip de disconfort emoțional care le-ar putea provoca probleme. Ei sunt fragili, vulnerabili și disperați pentru aprobarea altora. Ca adulți, ei ajung să dezvolte relații superficiale, devin izolați într-o mare de oameni care se bucură de compania lor, văzându-i doar ca o mașină de produs ras.
• Copilul pierdut de obicei acest rol este preluat de copilul mijlociu sau cel mai mic. Dacă rolurile familiale disfuncționale prezentate mai sus se manifestă prin acțiune, Copilul pierdut se deosebește prin faptul că se caracterizează în primul rând prin inacțiune. Sunt timizi, retrași, introvertiți și uneori considerați „invizibili” pentru restul familiei. Ei nu primesc multă atenție,  nevoile lor au fost pur și simplu neglijate, astfel ajungând să aibă tendința de a visa și de a își construi propria lor lume, departe de realitate. Ei presupun că neglijarea lor trebuie să rezulte dintr-un fel de eșec personal, altfel ar fi primi dragostea pe care o meritau. Acest rol poate fi preluat și de către  copil “Erou” dacă simte că restul familiei nu îi recunoaște realizările. Viitorii adulți au o stimă de sine foarte scăzută, amână luarea deciziilor, au probleme cu formarea de relații intime și aleg să petreacă timp cu activități solitare ca modalitate de a face față. 

      Aceste roluri pe care le-au avut copiii în familiile cu părinții alcoolici, sau regulile care li s-au impus au dus la crearea unor stereotipuri de comportament. Printre primii care au studiat comportamentele copiilor adulți ai alcoolicilor (ACoA) (la sfârșitul anii 1970) au fost Stephanie Brown și Tim Cermak de la Stanford University Alcohol Clinic.

      Prima și cea mai importantă problema pe care ei o descriu este nevoia de control. Experiența de a crește cu un părinte adult care este scăpat de sub control duce la o anxietate teribilă cu privire la pierderea controlului. Persoanele de care aceștia au depins nu au fost prezente, pentru că erau prea bolnave ca să-i asigure protecția, fiind mai degrabă o sursă de amenințări și suferință, decât sursă de siguranță și protecție de care avea nevoie copilul. Copiii învață să păstreze controlul asupra acțiunilor, nevoilor, sentimentelor lor, în funcție de perioada de disponibilitate a îngrijitorului alcoolic (ex: dacă copilul are nevoie de ceva, trebuie să aștepte până când îngrijitorul este lucit și disponibil pentru a-i oferi acel lucru, inclusiv afectivitatea). Puterea acestui tip de experiență, îi fac pe acești oameni să simtă o nevoie disperată de control. Această trăsătură poate afecta relațiile lor interumane, inclusiv cu parteneri romantici, cu prieteni, intimitatea putând să le provoace o stare de anxietate, fiind percepută ca pierderea controlului. Ei simt nevoia disperată de a avea controlul asupra partenerului și își ascund acest efort de a controla oamenii și situațiile sub masca „ajutorului”. Nutresc nevoia imperioasă de a fi în preajma oamenilor pe care îi pot ajuta, tocmai pentru a se simți în siguranță și stăpâni pe situație.

      O alta caracteristică importantă este lipsa de încredere atât în alții cât și în propria persoană. Atunci când îngrijitorul nu își poate tine promisiunile făcute față de copil din cauza alcoolului, el fiind singura persoană pe care se poate baza la acea vârstă, duce mai târziu la un comportament lipsit de încredere față de toți cei care îl înconjoară. Pe de alta parte, în familiile în care există alcoolism, există și o negare a ceea ce se întâmplă. Astfel, când copilul își vede îngrijitorul căzut pe jos, lovit sau în alta postură nerespectabilă din cauza consumului de alcool, de multe ori acest lucru ulterior este ori negat de îngrijitor, ori i se cere să ignore ceea ce a văzut / simțit. Îngrijitorul fiind ancora copilului, el are tendința de a crede mai mult ceea ce îi spune acesta, generându-i atât îndoială asupra propriei persoane, propriilor percepții cât și devine un adevărat maestru al negării, reprimării, ascunderii, ignorării propriilor sentimentelor. Astfel, adulții proveniți din familii alcoolice ajung de cele mai multe ori să nu poată vedea lucrurile așa cum sunt, să nu poată aprecia situațiile ca fiind atât de rele precum se prezintă în realitate. Astfel, așa cum am menționat, ei au o atracție pentru persoane care au nevoie de ajutor, iar prin implicarea în aceste relații ei ajung de fapt să evite să-și îndrepte atenția asupra propria lor persoane. De multe ori nu știu cine sunt ei înșiși, iar implicarea în problemele critice ale altora îi împiedică să se gândească la ceea ce simt ei. Asta nu înseamnă că nu sunt capabili de sentimente, doar sunt incapabili să-și folosească emoțiile pentru a alege ceea ce este cu adevărat necesar și important pentru viața lor. 

      Un alt aspect cu care se confruntă acești adulții este asocierea sentimentelor cu acțiuni, mai ales în cazul copiilor proveniți din familii alcoolice în care violeta era prezentă (spre exemplu când tatăl vine acasă în stare de ebrietate și nervos, devine violent). Astfel, acești adulți ajung să le fie frică, chiar să intre în panică când văd oameni furioși sau persoane autoritare, de multe ori ajungând să-și petreacă viața evitând conflicte sau confruntări de orice fel, îngrijorându-se că ar putea deveni violente.

      Mai mult, acești adulți au tendința de a își ascunde, ignora, nega propriile lor nevoi, din cauză că nevoile lor erau în general pe locul doi, prioritate în familie fiind alcoolismul și problemele cauzate de aceste. Astfel, de multe ori acești adulți ajung să gândească: „Nu vreau să mă ocup de acest lucru, dar cineva m-a rugat, așa că o voi face. Ceea ce vreau eu este mai puțin important față de ceea ce dorește persoana respectivă.” Ieșirea din acest rol poate provoca sentimente de frică și vinovăție. Minimizarea / ignorarea nevoilor lor și a faptului că promisiunile făcute de către părinți au fost de multe ori încălcate a condus de asemenea și la un simț foarte scăzut al stimei de sine, având mari dificultăți în a realiza cum ar trebui să fie tratați sau care ar fi limitele până la care ar trebui să tolereze anumite lucruri / comportamente. Ei se așteaptă adesea să eșueze deoarece cred despre ei înșiși că sunt niște ratați. Când se gândesc la viitor, ei văd dezamăgiri, înfrângeri. Dacă realitatea le dă dreptate – dacă într-adevăr suferă o înfrângere – frustrarea îi determină să aibă un și mai scăzut respect de sine.

      O altă problemă cu care se confruntă este faptul că în general au tendința de a vedea lucrurile alb sau negru. Acest lucru se datorează faptului că în copilărie existau diferențe foarte mari în modul în care îngrijitorul alcoolic se comporta cu el: în momentele de luciditate era capabil să-i ofere dragostea și atenția de care avea nevoie copilul, pe când în perioadele de ebrietate atmosfera era caracterizată de violentă, certuri și tensiuni foarte mari.

      Stephanie Brown și Tim Cermak subliniază și faptul ca acești adulți devin dependenți de surescitare. Ca și copiii, ei au crescut în familii în care sentimentul de frică, teroare era ceva normal (ex: frica de violență fizică, umilită în public), astfel, ca adulți ei vor deveni anxioși când viața lor este stabilă și lipsită de evenimente traumatizante. Datorită traumelor suferite în copilărie, organismul s-a obișnuit să producă adrenalină în cantități neobișnuit de mari, motiv pentru care și ca adult se vor căuta inconștient situații care să mențină starea de agitație. 

      Copiii adulți ai alcoolicilor au dificultăți în crearea și menținerea de relațiile intime întrucât ei pe de-o parte, nu au avut un model sănătos de relație, iar pe de altă parte, au experimentat acea inconsistență a iubirii în funcție de disponibilitatea părinților, astfel dezvoltându-și o temerea foarte mare de a nu fi abandonați.

      De altfel tendința lor de a se implica în relații disfuncționale cu persoane indisponibile fizic sau afectiv își are rădăcinile pe de-o parte în caracteristicile prezentate anterior (respect de sine redus, nevoia de a fi de folos, de a-i schimba și controla pe ceilalți, nevoia de surescitare) pe d-alta parte întrucât nu a reușit să-și transforme părinții în personajele iubitoare după care au tânjit atât, reacționează cu tot sufletul atunci când întâlnește acel tip de persoană arhicunoscută care este indisponibilă emoțional sau fizic, pe care încearcă exact ca și în trecut să îl schimbe prin iubire.

      Există  un clișeu al psihoterapiei care spune că oamenii se căsătoresc adeseori cu persoane care seamănă cu părintele cu care au avut de luptat în copilărie. Conceptul nu este foarte corect. E vorba nu atât de faptul că perechea pe care o alegem seamănă cu mama sau tatăl, ci că numai cu acești parteneri suntem capabili să împărtășim aceleași sentimente și să ne confruntăm cu aceleași dificultăți, cu care suntem obișnuiți din copilărie; reproducând astfel atmosfera din copilărie cu care suntem atât de familiarizați și să facem uz de aceleași manevre pe care le-am tot exersat.

      Adulții proveniți din părinți dependenți tind, în general, să moștenească predispoziția genetică spre o anume dependență. În puls, mediul în care aceștia trăiesc în cei mai important ani al dezvoltării lor accentuează vulnerabilitățile înnăscute.  Ei sunt predispuși din punct de vedere emoțional și, de multe ori, biochimic, la dependența de droguri, alcool, și / sau anumite alimente, mai ales cele care conțin zahăr.  Dependența de dulciuri se explică poate prin asemănarea dintre structura moleculare a zahărului rafinat și a alcoolului etilic (una din modalitățile de producerea a alcoolului fiind prin fermentație, folosind glucoză produsă de zahăr). Pe lângă dependentă de alcool, droguri, sau tulburările de nutriție (ex. anorexia, bulimia), s-a constat ca aceștia au o predispoziție către orice fel de dependență: de relații, tutun, muncă, sex, jocuri de noroc, etc, această dependența dându-le și un sentiment acut de vină, rușinea, teamă, ură fată de ei înșine.

      Dependența este o boală de familie și nu doar din cauza faptului că se poate transmite generic, ci, așa cum am arătat, toți din familie sunt afectați dezvoltând diverse stereotipuri comportamentale nesănătoase care le afectează viață, relațiile, sănătatea. Gravitatea acestor efecte au dus la realizarea pe plan mondial a organizațiilor de tip Adult Children of Alcoholics care îi ajută pe acești adulți să conștientizeze și să lucreze cu alți adulți la remedierea acestor efecte.

      Aș concluziona prin comparația făcută de dr Robert Hemfelt între un adult provenit dintr-o familie alcoolica și un copac lovit de trăsnet: “Copacul începuse să se dezvolte normal, dar, într-un anumit moment al creșterii sale, a fost izbit de trăsnet. Lovitura i-a despicat trunchiul și aproape că l-a doborât, însă copacul a supraviețuit. El s-a străduit să crească în continuare ca orice copac, întinzându-și rădăcinile spre adâncuri în timp ce coroana sa țintea spre cer. Impactul fulgerător al trăsnetului îi marcase definitiv creșterea, deși copacul încerca în continuare să se înalțe”. Alcoolismul parental afectează în același fel personalitatea, alterând integral concepția despre viață a persoanei respective

Bibliografie:

Adult Children of Alcoholics World Service Organization (2007), “Twelve Steps of Adult Children Steps Workbook”

Gravitz, H. L., Bowden, J. D. (1987), “Recovery: A Guide for Adult Children of Alcoholics”, Simion & Schustor Inc, New York

Sejong University, Seoul, Korea (2007), “The Development of a Screening Tool for the Adult Children of Alcoholics Traits (STACAT)”

Wegscheider-Cruse, S (1989), “Another Chance: Hope and Health for the Alcoholic Family”, Science & Behavior Books, California

Woititz, J. G. (1983), “Book Adult Children of Alcoholics”, Health Communications, Inc., Florida